AllianzDirect: "O noua metoda de achizitionare a asigurarilor in Romania"

allianz direct

Acordind o importanta crescuta vinzarii directe catre piata de retail a asigurarilor, Allianz Group a decis in 2006 sa ofere clientilor prima platforma paneuropeana prin intermediul careia se pot achizitiona direct produse de asigurare (la standarde europene) in Europa Centrala si de Est zona in care Allianz are mai mult de zece companii si unde este deja cel mai mare asigurator. In noiembrie 2008, AllianzDirect isi extinde aria de acoperire si in Romania prin oferirea de produse de asigurare adresate persoanelor fizice, cuprinzind asigurari CASCO, RCA si asigurari de calatorie. Oferta AllianzDirect este in special orientata catre persoanele ce economisesc timpul lor si prefera sa foloseasca cea mai noua tehnologie in acest sens.

Cum a fost inceputul afacerii AllianzDirect?

Mihai Voica: AllianzDirect vinde polite online si la telefon din data de 24 noiembrie 2008. Inainte de aceasta data echipa internationala care a lansat proiectul a muncit pret de peste jumatate de an la dezvoltarea platformei.

AllianzDirect este prezent in alte noua tari in Europa. Este acelasi lucru sa inchei o polita in Romania ca si in alte tari?

– Principiul de functionare este acelasi in fiecare tara. Totusi, fiecare piata are specificul ei. In Romania, de exemplu, AllianzDirect este primul si singurul jucator de talie mare care introduce principiul asigurarilor directe atit pentru asigurarile de calatorie, cit si pentru cele auto. De aici si provocarile pe care un start–up le presupune. Asigurarile CASCO DIRECT si VOIAJ DIRECT sint concepute dupa standardele folosite in celelalte tari din Europa.

Sinteti in asigurari de mai bine de opt ani, de ce va atrage acest domeniu?

– La inceput a fost multumirea data de relatia pe termen lung intre asigurator si client bazata pe incredere si profesionalism. De cind am devenit General Manager al AllianzDirect, am adaugat dinamica si deschiderea pietei catre alte forme de distributie, menite sa economiseasca timpul si banii clientilor. Este o provocare, poate cea mai mare de pina acum pe plan profesional.

Ce inseamna asigurarile pentru dumneavoastra? Acum cele online?

– Viitorul. Cea mai noua tehnologie in acest domeniu.

Ce se intimpla in spatele procesului de asigurare online?

– Clientul acceseaza www.AllianzDirect.ro unde isi alege varianta dorita de asigurare dintr–o lista prestabilita, dupa care primeste oferta de pret pentru ceea ce a ales. Urmeaza introducerea informatiilor personale, dupa care polita poate fi platita fie online cu cardul, fie prin mijloace clasice (virament bancar, internet banking etc). Din momentul platii, polita poate fi imprimata de pe site si devine valabila, urmind ca in decurs de trei zile clientul sa o primeasca prin curierat (la politele auto), iar cea de calatorie este valabila direct prin internet, fiind suficient formatul pdf al politei. Este extrem de simplu si rapid.

E mai greu sa duci compania in top sau sa o mentii acolo?

– Este devreme sa vorbim despre acest subiect. Pot sa va spun totusi ca AllianzDirect a crescut constant in primele doua trimestre din 2009 de la o luna la alta (conform tendintei de crestere a pietei online a asigurarilor). Asa cum Allianz Tiriac este lider pe piata asigurarilor din Romania, AllianzDirect isi propune sa fie lider pe piata asigurarilor online din Romania.

Cum se simte, vara, vacanta, in contextul asigurarilor de calatorie?

– Perioada concediilor se face simtita prin emiterea preponderenta a politelor de grup minimum doua persoane, familiile beneficiind astfel si de o reducere de pina la 10%. In luna iunie numarul politelor de calatorie emise online s–a dublat fata de luna precedenta. Romanii pleaca in afara si se asigura online.

Care sint avantajele care intervin in utilizarea asigurarilor online?

– In primul rind, calitatea, pretul serviciilor oferite si economisirea timpului clientilor. In plus, clientii isi pot administra usor propriile polite, rate si oferte salvate direct de pe site. Doar prin internet este posibil asa ceva. Pentru cei care au nevoie de informatii suplimentare am pus la dispozitia clientilor un departament de suport telefonic, 021.9798, unde specialistii nostri pot oferi consultanta in incheierea oricarei polite vindute.

Cum vedeti educarea publicului spre cea mai noua tehnologie, in acest domeniu al asigurarilor online?

– Piata din Romania reactioneaza pozitiv la aceasta noua facilitate oferita, din ce in ce mai multi clienti utilizind site–ul nostru si mai mult decit atit, procentul celor care platesc online (cu cardul pe internet) este in crestere. Din punct de vedere al numarului de utilizatori de internet, Romania se poate compara cu celelalte tari din noua Europa. In privinta utilizarii cardurilor pe internet pentru plati, Romania nu mai sta atit de bine. Bancile ar trebui sa sustina comerciantii online cu o campanie de lunga durata pentru cresterea increderii in acest instrument de plata care este foarte sigur, asemenea platii la POS–ul unui comerciant.

Ce alegeti intre "rezultat" sau "calea spre rezultat"?

– Desigur, "rezultatul" nu poate aparea fara a parcurge "calea spre rezultat". Fiind vorba de un canal de distributie a asigurarilor ce a inregistrat rezultate foarte bune in tarile noii Europe, va trebui sa folosim exprienta acestora, desigur tinind cont de specificul pietei asigurarilor din Romania.

Ce este nou sau diferit, fata de altele, in politele emise de AllianzDirect?

– Asigurarea de calatorie VOIAJ DIRECT poate acoperi, in functie de preferintele clientului, urgentele medicale, asigurarea de accidente persoane (inclusiv cheltuieli de reparatie), asigurarea bagajelor si raspunderea civila personala in afara Romaniei, iar asigurarea Casco Direct se personalizeaza in functie de profilul asiguratului si tipul masinii, rezultatul fiind un raport optim intre pret si riscuri acoperite (avarii, furt, vandalism). In ceea ce priveste RCA–ul, este modalitatea de a avea pe loc polita RCA, indiferent de ora, zi sau locul in care se afla clientul.

Care sint politele de calatorie AllianzDirect?

– Cele trei tipuri de polite de calatorie sint Voiaj Direct, Voiaj Direct Plus si Voiaj Direct Extra (ultima fiind valabila in toate tarile, inclusiv SUA si Canada, cu exceptia Romaniei ori a tarii de rezidenta a asiguratului), polite ce au adus clienti noi, care prefera aceasta metoda facila de achizitionare a asigurarilor. Polita este ieftina, iar acoperirea este conform exigentelor pietelor de asigurare europene, in functie de tipul asigurarii alese.

Cu cit estimati ca inchideti anul 2009?

– Suma va depinde de valoarea primelor medii pe fiecare tip de produs, valoare care poate varia si in functie de cursul euro/leu. In orice caz, numarul de polite emise speram sa depaseasca valoarea de 5.000 pina la sfirsitul anului 2009.

Aveti in plan implementarea unor noi tipuri de asigurari online?

– Desigur ca vom oferi pe viitor si alte tipuri de asigurari ce se vor putea achizitiona prin internet, dar alegerea momentului si a tipului asigurarilor va depinde de evolutia pietei si de solicitarile venite din partea clientilor.

Cit de mult conteaza suportul telefonic pentru un business online?

– Pentru o piata noua, in formare, trebuie sa facem tot posibilul pentru a comunica rapid cu clientii. In Romania suportul telefonic este foarte important, dar odata cu trecerea timpului creste si procentul clientilor ce isi achizitioneaza politele singuri, prin folosirea internetului. Departamentul de suport telefonic al AllianzDirect raspunde solicitarilor clientilor atit in ceea ce priveste ofertarea de asigurari, cit si in privinta achizitionarii efective a asigurarilor, politele putind fi create prin telefon si platite ulterior.

Ce i–ati spune unui client pentru a–l convinge sa cumpere de la AllianzDirect?

– Cumparati o data online sau la telefon si apoi va veti convinge singuri de avantajele folosirii www.AllianzDirect.ro. E mult mai simplu, mai ieftin si faceti economie de timp. La fel ca si internet banking–ul, pe care acum multi clienti ai bancilor il considera indispensabil in activitatea lor, tot astfel si AllianzDirect va veni in ajutorul asiguratilor.

Voiaj Direct:

– despagubire maxima 10.000 euro;

– cheltuieli de repatriere 5.000 euro;

– asigurare de accidente 2.500 euro;

– asigurare de bagaje nu se acopera;

– asigurare raspundere fata de terti nu se acopera;

– acoperire teritoriala: toate tarile, cu exceptia SUA, Canada si Romania ori tara de rezidenta a asiguratului.

Pret pentru 7 zile: 19 lei

Voiaj Direct Plus:

– despagubire maxima 15.000 euro;

– cheltuieli de repatriere 7.500 euro;

– asigurare de accidente 5.000 euro;

– asigurare de bagaje 1.500 euro;

– asigurare raspundere fata de terti

5.000 euro;

– acoperire teritoriala: toate tarile, cu exceptia SUA, Canada si Romania ori tara de rezidenta a asiguratului.

Pret pentru 7 zile: 37 lei

Voiaj Direct Extra:

– despagubire maxima 25.000 euro;

– cheltuieli de repatriere 10.000 euro;

– asigurare de accidente 10.000 euro;

– asigurare de bagaje 2.000 euro;

– asigurare raspundere fata de terti

10.000 euro;

– acoperire teritoriala: toate tarile, inclusiv SUA si Canada, cu exceptia Romaniei ori tara de rezidenta a asiguratului.

Pret pentru 7 zile: 112 lei