CITY Insurance estimeaza dublarea afacerilor in 2010, pana la 15 mil. EUR

Sigla City Insurance

Compania CITY Insurance va deschide, pana la sfarsitul acestui an, 30 de sucursale in judetele tarii unde aceasta nu este inca prezenta. In prezent, asiguratorul are 10 sucursale functionale si 60 de angajati, urmand ca pana la finalul lui 2010, numarul acestora sa ajunga la 150. Investitia totala pe care o presupune aceasta dezvoltare se ridica la 500.000 EUR, potrivit Directorului General al CITY Insurance, Nicolae MUSAT.

"Momentan nu suntem o companie care urmareste cota de piata, insa pentru a indeplini conditiile de autorizare trebuie sa fim prezenti in fiecare judet. De asemenea, in fiecare sucursala vom avea angajati proprii in departamente de dauna", a explicat Nicolae MUSAT.

CITY Insurance estimeaza sa incheie acest an cu prime brute subscrise de 15 mil. EUR, in crestere cu 123% fata de 2009, peste 90% urmand sa fie generate de polite vandute in Italia, potrivit Directorului General al societatii.

Cu aceasta ocazie, Nicolae MUSAT a anuntat deschiderea unei sucursale in orasul italian Milano, in baza dreptului de libera prestare a serviciilor, avand in vedere posibilitatea de a vinde si produse RCA. CITY Insurance este deja prezenta pe piata italiana, unde opereaza in sectorul asigurarilor de garantii, care reprezinta activitatea de baza a companiei.

CITY Insurance vinde, incepand cu luna martie a acestui an, si polite de asigurare RCA. Societatea a primit autorizatia de practicare a asigurarilor obligatorii de raspundere civila auto in luna noiembrie a anului trecut.

In prezent, comercializarea politelor de asigurare RCA ale CITY Insurance se realizeaza prin personalul propriu si prin prin intermediul retelei de brokeri de asigurare pe tot teritoriul tarii, iar despagubirile sunt solutionate prin companii de regularizare de daune.