Efectele introducerii sistemului bonus-malus

alte info car

"Efectul introducerii sistemului bonus-malus in Romania, de la 1 ianuarie 2010, va fi unul imediat: soferii vor constientiza ca, daca vor conduce mai prudent, vor plati mai putin pentru polita de asigurare RCA. Pe de alta parte, sper sa nu se ajunga la situatii extreme, in care soferii sa refuze sa-si recunoasca vinovatia chiar si atunci cand toate dovezile ii incrimineaza", a declarat Sorin GRECEANU, Director General al FPVS-Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, in cadrul emisiunii Gandeste BIZ de ieri, 3 noiembrie.

Alaturi de Sorin GRECEANU, la emisiune a luat parte si Alexandru CIUNCAN, Business Development Director al Media XPRIMM, subiecul dezbatut fiind introducerea sistemului bonus-malus

"E in interesul soferilor prudenti sa se introduca acest sistem, pentru a nu plati aceeasi prima de asigurare ca si soferii care produc accidente, fie si din neatentie", a precizat Alexandru CIUNCAN.
"Asiguratorilor nu le este strain acest sistem. Fiecare companie a aplicat individual o forma a sistemului bonus-malus pentru asigurarile de tip CASCO. Diferenta o constituie faptul ca, de la 1 ianuarie 2010, sistemul va fi generalizat si reglementat. Astfel, penalizarea nu va mai putea fi evitata prin simpla schimbare a companiei de asigurare", a adaugat Sorin GRECEANU.