Seminarul "Asigurarile auto pe timp de criza", in direct pe XPRIMM.TV

Prima editie a Seminarului "Asigurarile auto pe timp de criza", care

are loc astazi, 11 aprilie 2011, la Chisinau, este transmis in direct

pe XPRIMM.TV, incepand cu orele 9.00. Evenimentul este organizat cu

sprijinul CNPF - Comisia Nationala a Pietei Financiare si al Biroului

National al Asiguratorilor Auto si se desfasoara sub forma unui dialog

deschis intre toti specialistii implicati in industria de profil din

Republica Moldova si din strainatate.

Evenimentul de la Chisinau are loc in contextul in care segmentul de asigurari auto reprezinta cea mai importanta sursa de venit pentru societatile de profil din Republica Moldova, subscrierile reprezentand circa 65% din total. In acelasi timp, una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta asiguratorii pe aceasta linie este cresterea daunelor, acestui segment revenindu-i peste 80% din totalul despagubirilor platite in piata.

Alaturi de lideri si specialisti ai companiilor de asigurari si de brokeraj, la seminar vor participa oficiali din cadrul institutiilor publice si de supraveghere, precum si ai societatilor din domeniile conexe: leasing, service-uri auto si alte institutii financiare. De asemenea, sunt invitate societati specializate in domeniul regularizarilor de daune, in eficientizarea subscrierii si in externalizarea unor procese distincte in domeniu.

Prima editie a seminarului "Asigurarile auto pe timp de criza" este sustinuta de MOLDASIG si UNITY Re, in calitate de Parteneri Oficiali, si de AVUS Group, EUROTAXGLASS'S, ASISOFT, EUROASIG Group si PRODINF, in calitate de Parteneri Principali. De asemenea, evenimentul se bucura de sustinerea urmatorilor Parteneri Media: PUBLIKA, AUTOEXPERT, INFO Market, CAPITAL Market si AGENDA.md.